Despre noi
Ne-am intalnit prima oara in anul 2007 la o petrecere de salsa, iar magia acelui prim dans ne-a facut sa devenim parteneri de dans. La scurt timp dupa aceea am inceput antrenamentele pentru Calificarile pentru Campionatul Mondial de Salsa, primul nostru concurs impreuna, unde am luat locul 3. Desi avem stiluri diferite de dans, avand alt tip de pregatire, acest fapt nu ne separa, ci ne ajuta sa ne completam reciproc, creand o lume a dansului cu posibilitati infinite de interpretare a muzicii. Aceasta impletire de stiluri ne-a ajutat sa castigam Calificarile pentru Campionatul Mondial de Salsa din 2009 si sa reprezentam Romania la acest eveniment, concurand cu perechi din toata lumea.
Andreea Georgescu

In Alchimistul (Paulo Coelho), exista o idee conform careia noi stim, cand suntem copii, care este destinul nostru dar, pe masura ce crestem, viata ne poarta in alta directie. Eu acum fac exact ceea ce mi-am dorit: dansez!
Am inceput sa iau cursuri de dans sportiv dupa ce am vazut filmul “Danseaza cu mine” pentru ca mi-am dat seama ca asta era ceea ce lipsea din viata mea. Timp de un an si jumatate m-am antrenat si am participat la concursuri nationale. Am renuntat la dansul sportiv pentru salsa pentru ca vroiam sa dansez si in afara salii de antrenamente.
De atunci salsa a fost prezenta in viata mea in mod constant. In ultimul an de facultate (Facultatea de Psihologie), am obtinut o bursa de studii in Tenerife, unde i-am intalnit pe profesorii mei, Lucia si Juan (LatinSalsa). Ei mi-au reinnoit pasiunea pentru competitii si mi-au facut o surpriza inainte de a pleca: mi-au propus sa fac parte din trupa lor de dans.
Cand m-am intors in tara, l-am cunoscut pe Adi (Adrian Popita) si am facut click! Amandoi aveam o mare pasiune pentru dans si am decis sa lucram impreuna. Din ianuarie 2011, dansez si realizez coregrafii la trupa Mandinga. Este un proiect inedit, care ma ajuta sa ma dezvolt pe plan individual si imi ofera experiente unice cu fiecare concert.
Ultimii 4 ani au fost plini de surprize, zile si nopti pline de munca recompensate de cele cateva secunde extraordinare de la finalul concursurilor si spectacolelor, prieteni minunati si clipe de neuitat!
Ce inseamna salsa pentru mine?
Salsa este o obsesie! O obsesie pozitiva, zic eu. Este a doua mea casa, a doua familie, este parte din mine, ma caracterizeaza si ma inspira.
Adrian Popita

Este absolvent al Facultatii de Instalatii din cadrul Universitatii Tehnhice de Constructii Bucuresti si in prezent, student la Scoala Populara de Arte, sectiunea Dans.
S-a dedicat de mic sportului cu mult respect si seriozitate. Primul contact cu sportul a fost la varsta de 5 ani cand a inceput sa practice arte martiale (Wing Chun Kung Fu), iar perseverenta, munca si efortul depuse au facut sa fie remarcat si sa ajunga la 15 ani sa predea cursuri de autoaparare. Astfel, a devenit unul din cei mai tineri “sihing” (asistent). La varsta de 18 ani si-a luat diploma de antrenor si arbitru al acestui stil, iar dupa cateva luni a descoperit lumea salsa, de care „s-a indragostit la prima vedere”.
Primii pasi pe ritmurile antrenante ale salsei au fost coordonati de Cristel Diaconu, dupa care pasiunea pentru muzica, pentru sentimentele si emotiile traite in timpul dansului le-a cunoscut la SalsaGalaxy. Anii in care a urmat si cursuri de hip-hop au contribuit la forta si vitalitatea stilului de dans.
Dupa un an de cursuri intensive de dans, Adrian Popita alaturi de Andreea Georgescu si alti patru dansatori au infiintat trupa SalsaPhoria, trupa cu un succes extraordinar atat in tara, cat si in strainatate. In 2010 a infiintat impreuna cu Andreea Georgescu scoala de dans SoloBaila, scoala cu cel mai mare si mai elegant studio de dans din Bucuresti, iar Adrian si-a obtinut si diploma de antrenor qigong-fitness. In 2009 Adrian si Andreea au devenit campioni nationali la salsa.
Munca depusa, premiile castigate in toti acesti ani, si dragostea pentru dans l-au dus pe cele mai importante scene si ringuri de dans din lume fiind in prezent apreciat si ca instructor. Acum transmite cursantilor placerea si pofta de a se exprima, de a comunica si de a se hrani din dans pentru a-l crea.
back to top